ALEXIA
LEANCA
GRAFICĂ
Am crezut mereu că arta este pentru mine un mod de a trăi, că este mai presus de talent sau pasiune, mai degrabă o altă dimensiune a vieții prin care creez un alt fel de legături cu semenii mei și învăț să comunic prin sentimente și stări cu ajutorul instrumentelor de desen. Talentul meu este un cadou care mi-a fost dăruit cu un scop, și anume să-l valorific și să-l perfecționez, și cred că mai presus de toate să-l las să mă schimbe și să mă îndrume. Astfel am ajuns aici dorindu-mi să-l transform în viitorul meu. Nu-mi amintesc momentul în care am realizat că am înclinații artistice, probabil pentru că eram foarte mică. În mintea mea desenul a făcut mereu parte din viața mea. De fiecare dată când m-am abătut de la acest drum ascuns parcă de umbra unui vis a existat mereu o lumină care să-mi arate calea înapoi. Dintre toate lucrurile pe care aș putea să le fac, arta este singura care are sens pentru mine, și nu mă văd muncind la fel de mult pentru altceva. Toate acestea sunt motive pentru care îmi doresc să devin un artist: pentru a comunica, pentru a crea o nouă relație cu lumea prin care să învăț să o iubesc la un alt nivel, pentru a mă înțelege pe mine însămi și pur și simplu pentru că cred cu tărie că asta îmi este dat să fiu.