Valentina Radu

Valentina Radu

VALENTINA
RADU

DESIGN GRAFIC

Pentru mine arta reprezintă un mod de a-mi exprima gândurile și emoțiile și prin intermediul ei pot arăta viziunea mea asupra lumii. Împreună cu muzica și sporturile, arta a fost una din preocupările mele principale de când eram mică. Întotdeauna mi-a plăcut și mereu a fost o activitate distractivă și relaxantă. Arta mă face să mă simt bine, este ceea ce mă motivează și mă face să văd lumea cu alți ochii. Indiferent de ce voi alege să fac pe viitor, arta va avea cu siguranță un rol important atât în viața mea de zi cu zi cât și în carieră.

Anastasia Malama

Anastasia Malama

ANASTASIA
MALAMA

DESIGN DE INTERIOR

De când eram mică îmi plăcea desenez. Părinții mei mi-au spus desenam foarte mult pe pereți și îi mâzgăleam. Cred mi se păreau prea simpli și voiam le dau un strop de culoare. Când am mai crescut am inceput desenez personaje din seriale și desene animate. Atunci am știut vreau devin artistă. Îmi plăcea văd cum desenele prindeau viață pe foaia albă. Eram foarte fericită ieșeau aproape ca originalele. Am început desenez și portrete. Mi s-au părut fascinante proporțiile feței și ale corpului așa am vrut exersez prin a desena fețele unor actori care îmi plăceau.
Desenul, pentru mine, înseamnă răbdare și atenție la fiecare detaliu. Când desenez sunt fericită. În fiecare zi încerc îmi găsesc timp desenez chiar și la școală în timpul orelor, pe caiete. Desenulajută fiu mai creativă, deschisă și mai disciplinată. Sunt recunoscatoare părințiisusțin șiajută ajung cine îmi doresc.

Iarina Dumitrescu

Iarina Dumitrescu

IARINA
DUMITRESCU

DESIGN GRAFIC

Îmi place să fiu artist deoarece în desenele și picturile mele adaug o parte din mine. Desenez lumea așa cum o văd cu ochii mei și încerc să surprind momente cât mai interesante. Relația mea cu alți artiști este una deosebită și mă ajută să evoluez și să văd lumea dintr-o altă perspectivă.

Teodora Toma

Teodora Toma

TEODORA
TOMA

SCENOGRAFIE

Prima mea interacțiune cu arta a fost prin intermediul tatălui meu care îmi desena personaje din basme. M-a fascinat modul în care lucra și am decis să încerc la rândul meu. Din acea zi nu m-am oprit din a testa cât mai multe ramuri artistice și din a dori să îmi realizez un viitor în domeniul artistic.

Andreea Iordache

Andreea Iordache

ANDREEA
IORDACHE

DESIGN GRAFIC

Arta pentru mine este domeniul care îmi permite să dau frâu liber imaginației, îmi oferă oportunitatea de a aborda subiecte cât mai diverse și mă ajută să îmi dezvolt creativitatea.
Îmi doresc foarte mult să devin graphic designer deoarece mă atrage mai mult ramura aceasta a artelor plastice. Îmi oferă libertatea de a încerca tehnici noi punându-mi în practică ideile. Îmi doresc să mă documentez cât mai mult și să cunosc persoane pasioante de acest domeniu ca să învăț cât mai mult de la ele împărtășind diferite opinii despre artă.

Ruxandra Dumitrescu

Ruxandra Dumitrescu

RUXANDRA
DUMITRESCU

DESIGN GRAFIC

Arta este pentru mine cea mai liberă formă de exprimare. Prin artă pot transmite sentimente și stări pur sufletești față de care putem avea o deschidere cât mai mare și sinceră. Cred, însă, că oamenii pot aprecia arta și o pot ințelege mai bine dacă studiază limbajul vizual. Cu toții apreciem un peisaj frumos dar nu întotdeauna putem desluși mesajul din spatele unui tablou.