Alexandru Marin

Alexandru Marin

ALEXANDRU
MARIN

HOBBY

La început conturam doar linii apoi am descoperit că pot desena mai frumos. Văzând copiii talentați mi-am dorit să desenez și eu la fel și chiar mai bine. În pauzele școlare și în timpul liber luam creionele colorate și construiam scene cu eroi. Îmi doream să mă perfecționez și mi-am spus: “Și eu am talent.”. La dorința mea părinții m-au înscris la cursurile de desen unde am descoperit creionul grafic care m-a fascinat. Desenul este o artă și mă bucur mult că pot să îmi expun lucrările la expozițiile organizate în cadrul atelierului.

Clara Lebas

Clara Lebas

CLARA
LEBAS

GRAPHIC DESIGN

Ca pentru multe alte persoane, motivul pentru care am ales să urmez această cale nu este unic și ușor de definit, ci un amalgam de experiențe care m-au condus la anumite alegeri fericite. Însă, este mai ușor de pus în cuvinte partea care îmi reamintește de ce continui pe acest drum, aceasta fiind dorința de a extinde sentimentul care mi-a fost dat de lucrările artiștilor, șansa de a visa și de a descoperi alte lumi ce se află atât în interiorul minții altora cât și în a mea. Oportunitatea de a putea vizita alte lumi—atunci când ceea ce ne înconjoară devine prea mult, pentru a recăpăta forțe, a ne reîntoarce în real și a reconstrui—îmi pare esențială.
Dorința de a inspira în același mod alte persoane este ceea ce îmi alimentează motivația. Inițial am avut tendința să rezonez mai mult cu literele decât cu imaginile, paradoxal acesta fiind motivul pentru care am nevoie de imagini pentru a îmi extinde modul de a gândi. Consider că studiul artelor nu oferă discernământ și intuiție numai în domeniul lor academic, ci și cu privire la multe alte laturi ale vieții, ajutându-ne să privim ceea ce ne înconjoară cu ochii puțin mai deschiși.

Eva Azoiței

Eva Azoiței

EVA
AZOIȚEI

GAME ART

Drawing has always been a part of me, expressing myself and finding out this hobby was such an amazing journey. I started drawing by being inspired from other artists,video games or characters I see, ever since I was little I have always had a passion for art, and I consider myself a very artistic person. I’ve went throughout some difficult things this past year, but either doodling on a piece of paper or just letting my imagination flow, always helped me cope and ignore the negative things around me. I will continue it with great confidence and I’m always excited to be learning a new topic or starting a new art piece.

Cristina Ulmanu

Cristina Ulmanu

CRISTINA
ULMANU

GRAPHIC DESIGN

De o lungă perioadă de timp am fost pasionată de artă. Inițial am început cu pictura avansând treptat spre teritoriul desenului. Eu văd desenul ca o bază folosită în crearea și evoluarea unei tehnici de lucru. Personal, desenul îmi oferă o experiență relaxantă, terminarea unei lucrări oferindu-mi un intens sentiment de bucurie.

Nicola Damian

Nicola Damian

NICOLA
DAMIAN

GRAPHIC DESIGN

Nu a fost un moment în care să descopăr o anumită pasiune pentru artă. Este mai degrabă o necesitate. Probabil că mereu a fost undeva prin împrejurimi, dând târcoale, așteptând să o încerc cu totul. La un moment dat, desenul a devenit o constantă binevenită: un mod de a fi în pace cu mine însumi. Mereu a fost interesantă redarea unei situații sau a unui fir narativ prin ilustrații sau benzi desenate, de la ceva gândit în cinci minute la o poveste scrisă în șase ani, fie în mod tradițional or digital. Există puține limite, pe care, cu experiență, le poți modela și utiliza în orice fel dorești. Arta primește cu brațele deschise tot ceea ce e mai tumultos și învolburat și se bucură de ele.

Flavia Sandu

Flavia Sandu

FLAVIA
SANDU

GRAPHIC DESIGN

Pe tot parcursul vieții m-am considerat o artistă în devenire, indiferent de educația pe care o urmam, iar acum că sunt studentă în domeniu pot spune că și restul lumii recunoaște arta în mine. De-a lungul anilor, arta a fost multe lucruri pentru mine, trecerea cu același tuș de la poezie la ilustrație, pictura pe panză sau lemn, linogravura și multe altele au fost o modalitate de a da viață unui gând, unei imagini, de a captura un moment în timp, de a mă exprima liber, indiferent de circumstanțe sau de tehnică. Pot spune că am crescut prin artă și m-am redescoperit prin grafică, în acest moment este modalitatea mea preferată de exprimare. Sunt o persoană sensibilă, dar puternică, o copilă, dar matură, mi-e dor și iubesc, variez ca o peniță pe hârtie și sper să nu mi se termine cerneala prea repede.